De multe ori se întâmplă să avem drumuri comune cu oameni cu care nu avem nimic în comun. Dihotomia absurdului!
V-ați gândit vreodată că mersul pe trotuar este asemeni mersului prin viață? Priviți-i pe cei grăbiți, pe cei tineri și preocupați, pe cei în etate, care și-au tocit flecurile pantofilor de piele pe același traseu timp de mulți și prăfuiți ani. Îi privim pe cei din jurul nostru, avem grijă să nu ne împiedicăm, ne-am putea lovi ori, mai rău, ne-am putea face de râs în fața publicului nostru. Uneori ne este atât de teamă că o să facem, la un moment dat, un pas greșit încât renunțăm să ieșim din casă pentru zile întregi. Zile însorite…
La asta m-ai făcut să mă gândesc în acea zi, pășind în urma ta pe bulevard. Erai toată îmbrăcată în negru, îți stătea atât de bine! Ghete militărești din piele, paltonaș care-ți străjuia talia cu un cordon atent așezat pe ea și o pereche de căști care-ți protejau auzul de zgomotul infernal al orașului. Bineînțeles, pata de culoare ți-a fost părul: cârlionți de un roșu de foc suficienți de lungi pentru a valsa pe spatele tău drept în ritmul pașilor tăi cadențați – probabil în ritm cu muzica pe care o ascultai. Atât, asta erai!
Acel bulevard a fost drumul nostru comun. Nu știu cine ești, cum te numești ori dacă ai fost cu adevărat reală. Știu doar că te-am urmat până când ai ales că bulevardul nostru nu-ți mai este util pentru călătoria ta. Ai ales să urmezi aleile unui parc, eu trebuia să înaintez, nu puteam să ocolesc deoarece mă grăbeam (probabil aici am greșit). Probabil te-ai oprit pe o bancă, era o zi atât de frumoasă de primăvară târzie. Nici nu am întors capul după tine, mi-a fost teamă să nu te sperii.
Zilele ce au urmat au fost despre tine. Mi-am imaginat viața ta, cum arată casa în care locuiești, dacă gândurile tale sunt profunde ori sincere… Mi-a trecut prin minte chiar să refac traseul, iar dacă Universul mi te va scoate din nou în cale am să-mi cer iertare pentru deranj și am să mă prezint. Apoi mi-am zis că nu mai sunt un licean… nici măcar student nu mai sunt… ce scuză aș fi avut? Mi-am zis că nimeni nu face așa ceva și că ar trebui să-mi văd de treburi, ceea ce am și făcut. Dar dacă mi-ai ieși din nou în cale… probabil ți-aș zâmbi ca unei persoane cunoscute, iar tu, dacă-mi vei asculta povestea, te vei distra de minute.
– Elnath
