Ultima zi de școală i-a îngăduit, în cele din urmă, vacanței de vară să se nască. M-am trezit dis de dimeață, părinții mei încă nu plecaseră la serviciu, dar se pregăteau să iasă pe ușă. Mi-am stăpânit nerăbdarea preț de încă câteva minute, iar după ce cheia a fost rotită în broască și tocurile mamei se auzeau îndepărtându-se pe casa scării am zbughit-o la geamul bucătăriei, de acolo vedeam mașina tatei. După ce m-am asigurat că au plecat am tras adânc aer în piept: mirosea a libertate! Nu mai trebuia să mă trezesc devreme – decât dacă voiam eu, iar astăzi am vrut! Nu mai trebuia să-mi fac temele care-mi răpeau cele mai dulci ore de joacă din fața blocului… Trei luni de zile, o vară întreagă!
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să pornesc televizorul. Cartoon Network urma să meargă fără încetare în cele trei luni, chiar dacă nu urmăream tot ce se petrecea pe sticla televizorului, vacanța trebuia să se întâmple pe ritmurile desenelor animate! Mi-am instalat cortul din umbrele pe covorul din camera mea și mă pregăteam de un maraton binemeritat de desene animate. Devoram imaginile televizorului cu tub din camera mea. Scooby-Doo, Tom și Jerry, Looney Tunes…
Scooby-Doo a fost mai mult decât un desen animat, a fost un vis! Îmi doream ca atunci când o să cresc să întemeiez o gașcă care să rezolve misterele, să avem un câine, o mașină și să rezolvăm misterele care ne ies în cale. Îmi repetam seara, când puneam capul pe pernă, gândul ăsta. Îmi spuneam să nu cumva să-l uit vreodată. O făceam des deoarece mi-era teamă că, odată cu trecerea timpului, naivul gând urma să se dizolve. Cumva, intuiam că urma să-mi pierd naivitatea, asemeni unui supererou care știe că are o slăbiciunea, iar mai devreme sau mai târziu va fi prins din urmă și îngenuncheat.
Dar ce să faci cu o asemenea libertate?! Fiecare vară venea alene și pleca grăbită. Lăsa în urmă doar un sac generos de amintiri. Dar, cu fiecare nouă vară, cele trei luni deveneau parcă mai scurte și mai zgârcite. Sacul nu se mai umplea nici măcar pe jumătate. Ieșit de pe băncile școlii cu o meserie pe care trebuia să o practic, mutat la casa mea și cu prima factură pe numele meu încă nedesfăcută pe masa din sufragerie… aceea a fost ziua în care nu am mai fost nemuritor. Puterile mele de supererou parcă se evaporaseră, iar calendarul arăta parcă cu ironie data de 15 iunie. Acum niște ani, nu foarte mulți încă, exact în acea zi săream din pat cu noaptea în cap să-mi privesc părinții ce pleacă la serviciu iar eu îmi începeam maratonul de desene animate…
Cineva trebuie să ne învețe să rămânem nemuritori! În vacanțele de vară nu exista trecut ori vreun viitor pe care să nu-l fi putut apuca cu mâna dacă doreai să te întinzi puțin după el. Astfel, ziua părea infinit mai lungă decât astăzi. Făceam atât de multe într-o zi, și cred că o făceam pentru că nu ne preocupa decât prezentul. Nu aveam nimic de făcut pentru mâine ori pentru săptămâna ce urma să vină abia peste zile întregi… Și cât de mult ne doream să fim oameni mari! După ultima vacanță de vară rămâne pur și simplu vară. Poate ăsta o fi motivul pentru care multora ne place vara…
– Procyon
